Conștientizarea banalității din viața de zi cu zi poate fi un exercițiu spiritual

Fotografie de Lise Hendrix

Palmele îmi atingeau coastele mișcate de gâfâitul respirației mele. În fața mea țipa profesoara de balet isterică, schițând cu corpul ei îmbătrânit mișcările din variația pe care o repetam de două ore încontinuu. Îi vedeam mimica feței, dar nu reușeam să-i aud glasul. Îmi auzeam doar pulsul inimii care-mi bubuia în piept, în urechi, în palme. Din când în când îmi intra un picur de transpirație sărată în ochi, iar în acel moment nici fața profesoarei n-o mai vedeam. Simțeam valuri de răcoare pe șira spinării, de la costumul de balet ud, rece și lipit de piele. Îmi venea să vomit de la efortul depus și simțeam că picioarele îmi cedează, nemaiavând vreun control direct asupra lor. În stadiul în care mă aflam, simțeam că totul este la voia întâmplării. Ce-o fi o fi.

„Mai dă-o dracu și pe nebuna asta. Țipă ca apucata. Gata, îmi bag picioarele și ies din sală”, îmi tot repetam în gând, uitându-mă sictirită la profesoara care nu mai înceta din țipat. În timp ce-mi înghițeam gândurile de revoltă pe care le trimiteam mental profei, ca niște cuțite imaginare, o aud spunând „Hai, repetăm totul de la capăt.” În acel momentul nu mai ai ce să faci. Ori ieși din sală cu riscul de a fi dat afară din liceu, ori îți înghiți toată mândria și faci ce ți se cere. Ca de obicei, am ales a doua variantă. Îmi apăruseră un puhoi de lacrimi în ochi, de ciudă și de oboseală, crezând că am să mor în acea după-masă, în sala de balet. Cu privirea ațintită în jos, la linoleumul negru, încercând să-mi maschez lacrimile, îmi atrage atenția reflexia soarelui care strălucește pe podeaua neagră a studioului. În toată acea mare neagră, o pată mișcătoare de lumină îmi vorbea prin frumusețea ei. Exprima atâta puritate și naturalețe, încât pentru câteva secunde, m-am scufundat în acea pată aurie, absorbindu-i toată frumusețea, în fiecare centimetru din mine. Hipnotizată, am simțit un zvâc, un curent ce pornea din abdoment până în creier, dându-mi impulsul de a-mi îndrepta spatele și de a-mi găsi puterea să duc cu succes variația până la capăt.

Pentru mulți, reflexia soarelui, surprinsă pe podeaua unei încăperi, poate fi un moment ca oricare altul, dar pentru unii acest moment banal poate fi interpretat ca un mesaj divin, ca o conștientizare, sau ca o revelație spirituală. Când ești scuturat de zgomotul minții, nu este nimic anost în a privi reflexia soarelui pe linoleumul negru. Ai răbdarea să pătrunzi adânc în substratul banalității aparente, deslușindu-i astfel mesajele ascunse.

Pentru mine, în acel moment din sala de balet a fost pentru prima oară când am conștientizat că fac parte dintr-o creație universală, colosală, atât de perfectă, încât mi-a dat încrederea că sunt capabilă să exprim frumusețea prin acea variație de balet. A fost nevoie doar de un moment în care să opresc timpul în loc, prin concentrarea conștiinței într-un singur punct; banal, simplu, produs al realității.

Cel care tot fuge, care tot vrea să acumuleze și nu se oprește să observe ce are deja în jurul lui, nu va înțelege niciodată puterea banalității.

Fotografie de Lise Hendrix

Pentru a observa lucrurile banale din jurul tău sau din interiorul tău, este necesară aducerea atenției în prezent. Trebuie să fii cu toată atenția în acest moment pentru a conștientiza modul în care stă așezată o cană pe masă, felul cum se înalță aburul cafelei sau al ceaiului fierbinte, felul cum umerii tăi se ridică ușor pe fiecare inspirație și coboară pe fiecare expirație. Observarea banalității te reîntoarce la simplitate, la sesizarea realului, al adevărului fără filtru aflat din totdeauna în fața ta sau în interiorul tău.

Din acest motiv consider că observarea banalității din viața de zi cu zi, dar și de pe salteaua de yoga, poate fi privit ca pe un exercițiu spiritual. Observarea banalului îți cucerește toată atenția și o aduce în prezent.

Conștientizarea banalului este un exercițiu de meditație ce-ți aduce o stare de bine, te curăță, te așază și te face să vezi, nu doar să te uiți, ci să vezi cu adevărat ce se află în fața ta sau în interiorul tău, aici și acum.

Acest poem al cotidianului, format din detalii simple, din subtilități care pot fi atât de ușor de trecut cu vederea, odată remarcat îi vei simți prezența impregnantă în fiecare centimetru din existența ta. Fiecare detaliu are o poveste de spus, îți poate oferi o informație despre tine, despre spațiul tău intim, despre personalitatea ta.

Deschide ochii și uită-te în jurul tău. Când stai în casă, sau în camera ta, observă cum sunt așezate lucrurile din cameră? Ce fel de lucruri ai în preajma ta? Cum sunt așezate? Observă lumina care intră în cameră. Observă lumina și umbra ce conturează lucrurile, pereții. Observă culorile predominante din jurul tău, observă mirosul din încăpere. Ascultă sunetele sau liniștea din jurul tău. Poți închide ochii pentru câteva momente pentru a număra sunetele pe care le auzi.

Fotografie ”Luciana” din proiectul de dizertație, Banalitatea spațiului intim în fotografia Înscenată, 2013

Același lucru îl poți face și în natură. Conștientizează sunetele, culoarea ierbii, forma copacilor, simte cu degetele textura pământului. Deschide larg ochii și lasă prezentul să ți se dezvăluie. Ori de câte ori fac acest exercițiu, îmi apare un zâmbet subtil pe față. Mă simt bine, prezentă și liniștită.

Același exercițiu îl poți aduce și pe salteau de yoga, în practica asanelor și în meditație. Până la urmă, toată practica yoga și meditația în care-ți urmărești respirația, sunt exerciții de conștientizare a banalității. Observi lucruri banale, mărunte, cum ar fi respirația, observi pe inspir aerul care intră în tine și pe expir aerul care iese din tine. Observi felul cum corpul tău reacționează la respirație, te concentrezi pe senzațile din corp, pe modul cum palmele ating genunchii sau salteaua. Te concentrezi pe un punct stabil, pe punctul drishti, pentru a-ți găsi stabilitatea în posturile de echilibru. Cu cât mintea este mai prezentă, cu atât reușesti să-ți găsești echilibru fizic și mental. Nu-ți poți găsi stabilitatea când ești cu mintea în toate direcțiile. Trebuie să fii aici, cu toată atenția și abia atunci mintea se liniștește, lăsând spațiu liber echilibrului.

Observarea banalului, cum ar fi reflexia soarelui pe linoleumul negru, sau urmărirea respirației, pot fi atât de nesemnificative, dar în același timp au un impact atât de benefic asupra psihicului și stării tale de bine. Doar un minut de conștientizare a inspirului și a expirului îți poate ridica starea de spirit la o vibrație mult mai înaltă. Cu cât îți oferi mai multă atenție, cu atât mai mult vei fi invadat de o stare de bine și vei simți o bucurie inexplicabilă.